Prin termenul de chirurgie plastică oricine înțelege că este vorba despre modificarea aspectului sau a formei unei anumite părți ale corpului. De cele mai multe ori tehnicile chirurgicale utilizate se împart în două mari categorii, și anume: operații estetice și operații reconstructive.
Chirurgia plastică se adresează atât femeilor cât și bărbaților. Primele atestari în ceea ce privește mijloacele chirurgicale pentru corectarea unor leziuni faciale au apărut acum 4000 de ani.
Tămăduitorii și curătătorii antici indieni utilizau grefe de piele încă din 800 i.e.n în operațiile de reconstrucție. După care aceste tehnici au fost rafinate și adaptate în Europa iar medicină a cunoscut un progres important.
Cu ajutorul chirurgiei plastice orice persoană își poate trata anumite problele de natură estetică. Chirurgia plastică se împarte in3 categorii majore, și anume:
În această categorie putem include operații ale nasului, urechilor, bărbiei, sânilor dar și corectarea unor sâni subdezvoltați. Cu ajutorul medicului estetician vei reuși să te bucuri de trăsături mai armonioase.
În această categorie intră toate intervențiile care te pot ajuta în eliminarea ridurilor facile, tratamente împotriva căderii excesive a părului sau deteriorării agresive a acestuia, liftingul diverselor părti ale corpului pentru a elimina aspectul de piele lăsată.
Tot cu ajutorul chirurgiei plastice se pot remedia probleme precum: reducerea celulitei, a fragilității părului, unghiilor sau acțiunilor severe dermatologice.
Un candidat bun pentru o intervenție plastică este unul care are o stare de sănătate generală bună. Acesta trebuie să fie în schimb realist în ceea ce privesc așteptărilor și rezultatele care sunt posibile în urmă intervenției. Rezultatul obținut după realizarea intervenției o să fie complet diferit față de aspectul inițial.
Câte tipuri de chirurgie plastică există
Acest tip de chirurgie are ca scop corectarea unor defecte fizice care creează deformări sau anomalii din punct de vedere al standardelor acceptate. Aceste anomalii sunt urmări ale unor defecte de naștere, defecte congenital, boli, traume, sindroame dar și multe altele. Cu ajutorul chirurgiei plastice reconstructive se va corectă și îmbunătăți deficiențele și anormalitatile funcționale ale părții corporale în cauza.
Se va corectă și îmbunătăți trăsăturile și aspectul la nivel pur estetic. Chirurgia plastică estetică poate îmbunătății aspectul în absența unei traume sau deformări.
Clinica noastră Dent Priority, a început colaborarea cu un medic chirurg & plastician din București, mai exact cu Dr. Renert Gad. Datorita acestei colaborarii vom reusi să oferim clienților noștri cele mai bune intervenții.
Orice defect de natură estetică va fi de domeniul trecutului. De acum încolo, în clinica noastră, Dent Priority vei reuși să ai parte de cele mai complexe tratamente estetice.
Apelează cu încredere la Dent Priority și vei avea parte de aspectul fizic mult dorit. De acum încolo poți avea mai multă încredere în tine dacă apelezi la mai multe proceduri estetice.